Alocuțiune reprezentant Muzeul Județean Satu Mare - Mihai Mocan

După 22 de ani de libertate (1918-1940), populația românească din Transilvania a ajuns din nou sub ocupație maghiară, în urma Arbitrajului de la Viena din 30 august 1940. Modificarea cursului războiului, după actul de la 23 august 1944, a fixat drept obiectiv principal, pentru guvernul de la București eliberarea acestei părți a teritoriului aflată sub ocupație ungară în vederea reinstaurării administrației românești.Luptele pentru eliberarea teritoriului județului Satu Mare și a împrejurimilor sale s-au purtat în cadrul Operațiunii Cluj, care era un plan strategic ce viza eliberarea nord vestului Transilvaniei, iar operațiunile militare din ținuturile sătmărene constituiau a treia etapă din realizarea acestui plan, care devenise obiectivul final al operațiunii pentru nimicirea grupărilor de forțe germano-maghiare din partea nord vestică a Transilvaniei.

Vreme ingrată, ploaia cade puternic, în ziua de 21 octombrie 1944, armata română mai face un pas hotărât spre eliberarea deplină a teritoriul românesc. Armata a 4 a, care avea punctul de comandă la Jibou, a reluat înaintarea  în direcția generală Carei, împingând în același timp dreapta spre Satu Mare, pentru a ușura acțiunile trupelor ce operează pe valea Someșului. Conform Raportului Operativ transmis de către Corpul 2 armată aflăm că Divizia 1 cavalerie și Divizia 8 cavalerie au început luptele pe linia Ardud-Ghirișă-Acâș. Divizia 21 infanterie raportează la orele 8:30 că Detașamentul Udrea se deplasează pe direcția Racova-Hurez-Acâș, se aud focuri automate undeva în stânga sa, în zona de acțiune a Diviziei 9 infanterie. Detașamentul Ghețaru a reluat înaintarea pe la ora 7:20 în urmărire pe direcția Stâna-Beltiug cu flancgarda pe dreapta și stânga în masivul păduros. Grupul de cercetare depășește infanteria pe direcția Racova-Acâș cu misiunea de a cerceta înainte, ținând legătura cu detașamentele, înaintarea foarte grea din cauza noroiului.

În luptele grele din acele zile, din acele ore, Armata Română a pierdut pe teritoriul administrativ al  localității Acâș, 8 eroi ostași români.  Din cartea Ultima Brazdă a profesorului Ioan Ciarnău, tipărită în anul 2004 la Ed. Fidelia, care a cercetat documente la Arhiva Militară din Pitești aflăm că la mormântul comun de război, din curtea bisericii ortodoxe Acâș se odihnesc 2 eroi necunoscuți și 6 eroi cunoscuți: soldat Andone Leonte, sergent Ciuntiu Ioan, soldat Rusu Constantin, fruntaș Bărbuceanu Dumitru, soldat Mitaca Gheorghe și locotenent  Radu Ioan.

Veșnica lor pomenire din neam în neam!