RAPORT

de bilanț al activităților din anul 2022
”Programul Comemorarea Eroilor Neamului în județul Satu Mare”

În perioada 16 aprilie – 28 octombrie 2022, cele trei Asociații județene de rezerviști militari proveniți din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații au participat în mod direct și activ la activitățile derulate în cadrul Programului ”Comemorarea eroilor neamului în județul Satu Mare”, nr. 2553/RP din 11.03.2022, coordonat de către Instituția Prefectului Județul Satu Mare și aprobat de domnul prefect Radu Tiberiu Roca.
În cursul anului trecut, în perioada menționată, au avut loc evenimente de comemorare a eroilor militari români căzuți în cele două războaie mondiale în 36 localități sătmărene din 21 U.A.T –ri.
În fapt, la cele 38 morminte individuale și comune de război, prin ceea ce s-a făcut împreună, am demonstrat că cinstim eroii militari români înhumați în județul Satu Mare: 317 cunoscuți, 89 necunoscuți plus alții x+y necunoscuți ca identitate și număr din mormintele comune din Șandra și Cehal.
Alături de eroii militari români, în Gerăușa și Borlești își dorm somnul de veci 5 eroi locali iar în mormintele comune de război din Cehal, Moftinu Mic și Șandra un alt număr (greu de stabilit mai puțin situația din Moftinu Mic unde este înhumat un militar german) de militari sovietici și germani.
La evenimentele din Program derulate cu sprijinul și sub coordonarea Instituției Prefectului Județul Satu Mare, alături de rezerviștii militari au participat comandanți sau reprezentanți din Garnizoana Satu Mare, respectiv ai Centrului Militar Județean Satu Mare, Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Direcției Regionale de Informații Maramureș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” al Județului Satu Mare, Batalionului 52 Geniu ”Tisa” Satu Mare, Penitenciarului Satu Mare, Serviciului de Telecomunicații Speciale – UM 0652 Satu Mare, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, Structura Teritorială pentru Probleme Speciale Satu Mare, UM 1824F Tășnad.
Instituția Prefectului a fost constant implicată în evenimente prin participarea, în majoritatea situațiilor a domnului prefect Radu Tiberiu Roca sau ocazional a domnului subprefect Romeo Nicoară și permanentă a domnului Florian Claudiu Găzdac – coordonatorului Programului din partea acestei instituții.

Ceilalți parteneri din proiect au fost reprezentați la activități astfel: CJSM Satu Mare, ocazional la nivel de vicepreședinți, iar Muzeul Județean Satu Mare, Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare și Inspectoratul Școlar Județean permanent la nivel de top management sau specialiști implicați direct cu aport nemijlocit.
Autoritățile locale au fost reprezentate în toate situațiile de către primarul/viceprimarul U.A.T.-ului și consilieri și funcționari locali, fără să mai fie înregistrate situații similare celei din 2021.
La evenimente au mai participat: parlamentari și președinți de organizații politice; președinți sau membri ai unor asociații socio culturale din județ; elevi și cadre didactice; localnici; reprezentanți mass media.
Ceremonialele religioase la locurile de înhumare ale eroilor au fost săvârșite de către cei de trei preoți militari din Garnizoana Satu Mare împreună cu părinți protopopi și preoți parohi ortodocși și grecocatolici din județul Satu Mare.
Garda la mormintele de război a fost asigurată de către militari din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare și într-un caz de militari ai UM 1824F Tășnad.
Activităție derulate au fost prezentate în spatiul public, în emisiuni și articole ale instituțiilor media importante din județ iar pe social media de către Instituția Prefectului Județul Satu Mare, asociații civico-patriotice și pe conturi personale ale unor colegi rezerviști.
Un rol deosebit în promovarea evenimentelor de comemorare a eroilor români l-a avut Revista Eroi Neamului, cea care a surprins și prezentat constant derularea Programului.
S-a beneficiat de suportul Inspectoratului de Poliție Județean și al Polițiilor Locale în asigurarea măsurilor de ordine publică și siguranța circulației pe drumurile publice.
Protocolul activităților a constat din intonarea Imnului National – la început și piesa ”Silenzio” la final. Între aceste două momente a avut loc oficierea serviciului religios, luări de cuvânt, momente artistice și depuneri de coroane de flori.
În subsidiar, cele trei asociații de rezerviști militari din județul Satu Mare și-au întărit capabilitățile de cooperare, au îmbunătățit relația și comunicarea cu autoritățile și instituțiile publice locale și județene partenere în Program.

Cum am mai spus, s-a reușit în comun multiplicarea și perenizarea unui tipar de eveniment public de anduranță cu un număr relativ mic spre mediu de participanți, relevanță având continuitatea și atingerea treptată și neîntreruptă a celor trei obiective definite ale Programului.
În concluzie, pe parcursul anului 2022 s-a reușit în parte atingerea obiectivelor Proiectului/Programului ce țin de întreținerea mormintelor de război, redescoperirea unor morminte de război, identificarea unor eroi necunoscuți români și promovarea către generația tânără a cultului eroilor neamului (aspecte detaliate în prezentarea domnului Florian Găzdac – coordonatorului Programului din partea Instituției Prefectului Județul Satu Mare)

În urma unei analize interne realizate în 11 noiembrie 2022, privind modul în care obiectivele Programului au fost atinse în anul 2022 și feed-back-urile receptate informal pe diverse canale, au rezultat câteva propuneri pe care le supunem dezbaterii, în cadrul formatului partenerial constituit sub auspiciile și coordonarea Instituției Prefectului Județul Satu Mare.
1. În scopul reducerii cheltuielilor realizate de autoritațile locale, limitarea la o coroană (în loc de două cum a fost în 2022) asigurată din fondurile U.A.T. – ului care se va depune în numele tuturor autorităților și asociațiilor prezente la eveniment;
2. Reducerea timpilor alocați evenimentelor în U.A.T. – urile în care există mai multe morminte de război prin optimizarea și adaptarea protocolului de derulare;
3. Asigurarea de către Consiliul Județean Satu Mare a transportului grupului de rezerviști ce participă la evenimentele de comemorare, urmare a atribuțiilor conferite de lege în domeniul protejării mormintelor de război;
4. Asigurarea sonorizării evenimentelor de comemorare de către și cu echipamente de amplificare ale autorităților publice locale sau entități aflate în subordinea Consiliului Județean Satu Mare, în cazul când primele menționate nu dispun de asemenea mijloace. 
 
Întocmit
col.(r) ing. Ștefan Coșarca
Satu Mare, 17 ianuarie 2023