PROGRAMUL ”COMEMORAREA EROILOR NEAMULUI ÎN JUDEȚUL SATU MARE”
Motto: Orice om cu dragoste și respect față de memoria părinților săi are grijă ca locurile de înhumare al acestora să fie întreținute și cinstite cel puțin odată pe an.
Similar, autoritățile publice civile și militare, rezerviștii militari au datoria civică de a acorda respect înaintașilor ce și-au dat viața în luptele din primul și al doilea război mondial pentru ca noi să trăim astăzi liberi, într-o societate democratică dar responsabilă față eroii neamului și păstrarea memoriei acestora.
A. TEMEI LEGAL:
Legea nr.213 din 1998 – privind bunurile proprietate publică;
Legea nr.379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război
Ordonața Guvernului nr.57/2019 privind Codul adminsitrativ.
B. DATE DESPRE PROGRAM
În contextul Centenarului Marii Uniri și al Primului Război Mondial, pe raza județului au fost construite/reabilitate o serie de monumente/morminte, cu contribuția Consiliului Județean și Muzeului Județean Satu Mare, ce sunt dedicate memoriei eroilor căzuți în cele două războaie, fiind astfel identificate și cuprinse într-un album fotografic, editat în anul 2019, peste 180 obiective (monumente, morminte, plăci comemorative). Toate mormintele și operele comemorative de război din județul Satu Mare se află în proprietatea și administrarea Unităților Administrativ-Teritoriale (u.a.t.) sau a cultelor religioase.
În anul 2020, Instituția Prefectului-județul Satu Mare a organizat o ședință de lucru pe tema implementării unui program oficial de comemorare a eroilor neamului în toate locațiile în care sunt înmormântați eroi ce au căzut în cele două războaie mondiale, la inițiativa asociațiilor de rezerviști militari din județul Satu Mare, alături de asociații civice și Consiliul Județean Satu Mare.
Ulterior în anul 2021 s-a convenit și pus în practică un program pilot, în scopul de a sensibiliza autoritățile publice locale și partenerii ce au aderat la acest proiect, inedit pentru țara noastră, conform prevederilor legale și datoria de onoare de a cinstii memoria eroilor neamului, cu referire directă la militarii români ce sunt înhumați pe teritoriul județului Satu Mare. În urma acestor activități toate u.a.t. din județeul Satu Mare ce au pe teritoriul lor morminte ale militarilor români căzuți în timpul celor două războaie mondiale și-au adoptat hotărâri de consiliu local, stabilind date și modalități de comemorare a eroilor neamului.
Obiectivele Programului
- Conservarea mormintelor de război și asigurarea funcționării unui mecanism care să determine lucrări de întreținere periodice la mormintele de război și în zonele de protecție precum și atunci când sunt identificate degradări și distrugeri ale acestora;
- Cultivarea în mentalul public, îndeosebi al tinerei generații, a datoriei civice și patriotice privind păstrarea memoriei înaintașilor noștri, a eroilor neamului ce și-au jerfit viața în slujba țării.
- Identificarea altor morminte de război necuprinse în evidenţe.
Coordonator
Instituția Prefectului – județul Satu Mare, prin consilier ing. Florian Claudiu Găzdac.
Participanți în Program:
– Instituția Prefectului Județului Satu Mare;
– u.a.t. – urile ce au morminte de război pe raza lor;
– Consiliul Județean Satu Mare
– Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere ”A.I. Cuza”, Filiala Satu Mare;
– Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din M.A.I., Filiala Satu Mare;
– Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din S.R.I., Filiala Satu Mare;
– Inspectoratul de Jandarmi Județean General de brigadă ” Ioniță Borșan ” Satu Mare;
– Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare;
– Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare;
– Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră, Serviciul Teritorial Satu Mare;
– Centrul Militar Satu Mare;
– Direcția Regională de Informații Maramureș;
– Batalionul 52 Geniu ”TISA” Satu Mare;
– Serviciul de Telecomunicații Speciale – UM 0652 Satu Mare;
– Penitenciarul Satu Mare;
– Primăriile din județ pe raza cărora sunt morminte de război, menționat în Calendar;
– Cultele religioase ortodox și greco catolic;
– Muzeul Județean Satu Mare;
– Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare;
– Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare;
– Asociații civico – patriotice;
– Organizații media din județul Satu Mare.
C. REGULAMENT DE DERULARE
a) Scopul Programului este derularea multianuală a unor activități de comemorare la 43 de morminte comune sau individuale de război, din 21 u.a.t. din județ, mai puțin la cele din municipiile Satu Mare și Carei, unde au loc activități oficiale cu ocazia Zilei Eroilor / Zilei Armatei Române / Zilei Naționale.
Instituţia Prefectului judeţul Satu Mare coordonează activităţile derulate în cadrul Programului prin
contactarea u.a.t. și transmiterea invitațiilor de participare către parteneri, cu menționarea datei, locurilor și orelor de desfășurare.
b) Activitățile de comemorare se desfășoară, efectiv, odată pe an, în aceeași zi, la fiecare mormânt de război de pe raza unui u.a.t., la data stabilită prin HCL (alta decât Ziua Eroilor, Ziua Forțelor Armate Române sau Ziua Națională a României când au loc evenimente oficiale în cele două municipii din județ, Satu Mare și Carei).
În situația în care data stabilită pentru manifestări cade într-o zi liberă din săptămână sau într-o zi declarată ca zi liberă la nivel național, manifestările se vor derula în ultima zi lucrătoare ce precede respectiva dată.
c) La activități participă: primarul u.a.t., prefectul ori reprezentantul Instituției Prefectului – județul Satu Mare, reprezentanți ai conducerilor Consiliului Județean Satu Mare, unităților din sistemul de apărare națională, ordine publică, siguranță națională și din Ministerul de Justiție, asociațiilor de rezerviști militari și ai celor civico-patriotice, cultelor religioase, Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, Direcției Județene pentru Cultură, Muzeului Județean, grupuri de elevi din școlile de pe teritoriul localității, precum și mass-media.
d) Unitățile din sistemul de apărare națională, ordine publică,siguranță națională și din Ministerul de Justiție asigură personal în ținută militară/uniformă la fiecare mormânt de război.
e) Serviciul religios de pomenire la mormânt se asigură de către preoții militari, preotul capelan din unitățile Garnizoanei Satu Mare, în parteneriat cu preoții parohi locali.
f) Protocolul derulării evenimentelor:
1. Intonarea imnului Național (înregistrare audio);
2.Prezentarea activității și participanților precum și menționarea eroilor cunoscuți sau necunoscuți înmormântați în acel loc;
3. Oficierea serviciului religios;
4. Audiția marșului ”Drum bun” (înregistrare audio);
5. Luări de cuvânt/alocuțiuni (primar u.a.t., reprezentant Instituția Prefectului, reprezentant Consiliul Județean, reprezentant Muzeul Județean, localnici ce au informații transmise pe cale orală despre evenimentele ce au dus la acele sacrificii umane);
6. Moment artistic (cântece, poezii patriotice) susținut de elevi ai școlilor din u.a.t ;
7. Depuneri de coroane și jerbe de flori, pe fundalul sonor al Imnului Eroilor (înregistrare audio);
8. Audiția acordurilor piesei Stingerea (Silenzio) însunet de trompetă (înregistrare audio) și menționarea eroilor cunoscuți sau necunoscuți înmormântați în acel loc.
Derularea activităților conform protocolului, se asigură de către Asociațiile de rezerviști militari.
e) La fiecare mormânt se depun două coroane/jerbe de flori: una din partea Primarului și Consiliului Local și cealaltă din partea instituțiior și asociațiilor județene participante la eveniment. Cele două coroane/jerbe de flori vor fi asigurate de către u.a.t. pe raza căruia are loc activitatea de comemorare.
De asemenea şi alţi participanţi pot depune coroane/jerbe de flori.
D. CALENDARUL EVENIMENTELOR
Prin Hotărâri ale Consiliilor Locale au fost stabilite următoarele date de derulare a evenimentelor:
– Hodod – 16 aprilie
– Pomi – 23 aprilie
– Ardud – 9 mai
– Săuca – Cean – 21 mai
– Sanislău – 25 mai
– Acâș – 2 iunie
– Beltiug – 2 iunie
– Tășnad – Sărăuad – 11 iunie
– Cehal – 29 iunie
– Terebești – 8 septembrie
– Căuaș – 8 septembrie
– Moftin – 14 septembrie
– Ciumești – 17 septembrie
– Urziceni – 17 septembrie
– Bogdand – 21 septembrie
– Supur – 21 septembrie
– Botiz – 26 septembrie
– Tiream – 29 septembrie
– Socond – 19 octombrie
– Viile Satu Mare – 21 octombrie
– Certeze – 26 octombrie
E. PARTENERI ÎN PROGRAM
Prezentul Program este asumat și luat la cunoștință de către următorii parteneri:
INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL SATU MARE
CONSILIUL JUDEȚEAN SATU MARE
INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN BRIGADĂ ” IONIȚĂ BORȘAN ” SATU MARE
INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SATU MARE
INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ SATU MARE
INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ – SERV. TERIT. SATU MARE
CENTRUL MILITAR SATU MARE
DIRECȚIA REGIONLĂ DE INFORMAȚII MARAMUREȘ
BATALIONUL 52 GENIU ”TISA” SATU MARE
SERVICIUL DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE – UM 0652 SATU MARE
PENITENCIARUL SATU MARE
MUZEUL JUDEȚEAN SATU MARE
DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ SATU MARE
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN SATU MARE
A.N.C.M.R.R. din M.A.I. – filiala Satu Mare
A.N.C.M.R.R. ”Alexandru Ioan Cuza” – filiala Satu Mare:
A.C.M.R.R. din S.R.I. – Sucursala Satu Mare
